FOTO| Tânără de 26 de ani, înjunghiată de soț, pe treptele grădiniței unde își lăsase copilul. Individul a încercat, apoi, să se sinucidă

Publicat: 19/04/2022, 13:45
Actualizat: 19/04/2022, 13:52

Caz revoltător la Brașov. O tânără de 26 de ani a fost înjunghiată de soțul ei, cu care se afla în plin proces de divorț. Scena oribilă a avut loc chiar pe treptele grădiniței unde femeia își lăsase copilul.

După ce a lăsat copilul la grădiniță, brașoveanca s-a întâlnit, la ieșirea din clădire, cu soțul cu care se află în proces de divorț. Au avut un schimb de replici, după care individul a înjunghiat-o.

A lovit-o de atâtea ori până ce cuțitul s-a rupt, scriu reporterii de la Antena 3.

Tatăl Alina a povestit că, în trecut, bărbatul a mai amenințat-o, dar apoi a afirmat că „a spus la nervi toate acele lucruri”.

„Erau divorţaţi. A mai avut înainte de căsătorie, o tentativă de sinucidere. Asupra Alinei nu, a lovit-o de Revelion, se certau, vorbea foarte urât. Alina a spus că nu mai poate să îl suporte, el s-a dus la notar pentru o cerere de divorţ. De atunci s-a stricat toate treburile între ei. A amenințat-o, apoi i-a zis că a zis-o la nervi. Nu a mers la poliţie. Eu am vorbit cu mama lui de ce o jigneşte că nu are niciun drept. Ea mi-a spus la revedere. Alina are înregistrare pe telefon când i-a zis că o omoară. Nu cred că era gelos”, a spus tatăl fetei înjunghiate, pentru Antena 3.

Mama Alinei regretă cel mai mult că fiica ei nu a ascultat-o. „Jocuri de noroc, neajunsurile. Sunt 4 ani de când sunt împreună. Ea l-a iubit foarte mult. Regret că nu m-a ascultat”.

Citește și:

Carla Adamescu
Carla Adamescu este un jurnalist cu experiență în domeniul social. A lucrat în presa locală și, ulterior, la publicații din Capitală. S-a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Câștigă 200 de lei doar în câteva minute! Ciprian a dat lovitura cu o afacere...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Urmărire cu final neașteptat! Un afacerist a intrat cu un Lamborghini într-un stâlp în timp...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
Reuters: Vladimir Putin a pus ochii pe o insulă crucială pentru NATO: ,,Scopul lui Putin...
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Majoritatea șoferilor fac această gafă. Puțini pot să renunțe la acest obicei
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Monica Anghel a slăbit 40 de kilograme! Cântăreaţa, motivul din spatele acestei schimbări radicale: "Am...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
Graceland, celebra casă a lui Elvis Presley, a scăpat la limită de executarea silită
×